rad ochii de sufletul meu.

Daca in acest moment ar exista un individ care sa ma intrebe ce imi lipseste,cu siguranta si fara indoiala as raspunde ca imi e dor de o voce. Nu e o voce oarecare,e o voce care mie imi cutremura universul,care ma intelege,o voce care pe mine ma lasa fara cuvinte chiar daca ea pentru mine e muta. E o voce care ma intareste,o voce care indirect imi sopteste "o sa fi bine" atunci cand simt nevoia sa aud asta. Cateodata tind sa cred ca acea voce sunt eu,ca eu ma instrainez fata de ceilalti si singurul prieten al meu sunt eu,singura care ma intelege sunt eu. Si totusi e o voce pe care nu o aud,nici nu o vad. E o voce pe care doar o simt in permanenta,e inivizibila si nici nu are glas. O voce care mereu e prezenta sa ma intareasca in secunda in care cad si sa ma ignore in secunda in care ma ridic. Dar am pierdut-o... Unde e ? Ce s-a intamplat cu ea?E doar o simpla voce,dar pentru mine inseamna mult...mai ales acum.

La multi ani Mama!

Sunt atat de norocoasa si mi-as dori sa iti spun mai des cat de mult te apreciez pentru tot ceea ce ai facut pentru mine,pentru toate sacrificiile pe care le-ai facut pentru mine, pentru felul n care m-ai crescut,pentru valorile morale pe care mi le-ai dat,pentru cuvintele frumoase si pline de intelepciune pe care mi le-ai oferit atunci cand am avut nevoie. Pentru ca ai fost mereu alaturi de mine si m-ai sustinut cum numai o mama stie sa o faca. Iti multumesc ca ai sacrificat ani din viata ta, viata din viata ta, sange din sangele tau, nopti nedormite si ceasuri grele, Mama! Iti multumesc ca m-ai invatat pentru ce merita sa lupti si ce are valoare in viata! Iti multumesc ca mi-ai dat viata,ca m-ai crescut si m-ai iubit! Iti multumesc mama si iti sunt profund recunoscatoare pentru toate sacrificiile tale. Esti fiinta care da contur oricarei clipe din viata mea! Si sunt mandra sa stiu ca modelul de om pe care l-as dori sa il vad in mine e chiar mama mea! O femeie puternica,dura,ambitioasa,desteapta care stie care e scopul ei de a fi in viata! O femeie deosebita care stie sa lupte, sigura pe sine , care stie ce vrea, care nu se da batuta niciodata atunci cand trebuie sa obtina ceva. O femeie adevarata din toate punctele de vedere! Perfecta! Iti multumesc pentru tot mama! Sunt foarte mandra si fericita ca esti mama mea!!! La Mulţi Ani, mama mea draga ! Iti doresc toata fericirea din lume si mi-as dori sa fi vesnica! Te iubesc si te pretuiesc cu tot sufletul ! PS : De te-ai privi prin ochii mei pentru o clipa, ai intelege cat de frumoasa si admirata esti!!!

Tot timpul...visez.

E a treia oara cand se face semaforul verde. De ce nu vrei sa treci? Rapunsul meu inevitabil a fost… Vreau sa traiesc apusul in acest moment,priveste cat de falnic e… Probabil ca in mintea trecatorului care mi-a pus intrebarea a fost doar nebunia mea. Dar eu nu o vad ca pe o nebunie,o vad ca pe o traire.Simteam ca traiesc,simteam ca o parte din mine se aseamana culorilor ceresti…Albastrul pur care imi sugera linistea,demnitatea,inteligenta autoritatea dar si galbenul o culoare a fericirii,a caldurii,a luminii dar in acelasi timp o culoare care ascunde ceva intunecat si obscur in interiorul ei.Imbinate formeaza un EU. Un EU real. Eu cea reala… Am simtit un fior,inima imi batea atat de tare incat imi era teama ca daca va sari nu o voi mai putea regasi. Unoeri am impresia ca ceea ce bate in mine nu e o inima ci un computer,un cip care ma controleaza, care ma monitorizeaza si ma indeamna sa traiesc viata unui robot. Altadata am impresia ca simt cu prea multa profunditate insa vinovata este letargia care ma domina de cele mai multe ori si imi sterge toate simturile. Doar o data in ultimele luni am avut o multitudine de culori in suflet si asta sa intamplat astazi. Ceva am patit si nu e vorba de culorile semafoarelor ci de culorile cerului. Formau un intreg , o intensa puritate si claritate. Intr-un final am traversat trecerea de pietoni. Ciudat e ca de obicei imi reamintesc chipurile persoanelor care invariabil imi observa atitudinea visatoare. Obisnuiam sa cred ca oamenii viseaza doar ceea ce nu au.Eu asa cum am avut tot,asa sa evaporat totul. Inca visez ca va mai exista o persoana care ma va astepta in fata scarii cu un buchet de flori. Cred ca asta am visat tot drumul,desi la un moment dat intrata in transa,deja decorul caruia nu ii acordam nici un fel de examinare devenise neclar si abrupt.Devenise precum o poza editata care avea claritatea doar inainte iar in partile laterale un simplu blur.. Amplificand aceasta imagine care avea un drum infinit,aveam impresia ca lumina cereasca imi lumineaza calea,ca cerul devenea un subordonat al dominatiei mele incontrolabile. Drumul infinit, care prin afirmatiile unui judecator s-a dovedit a nu fi atat de infinit,astfel incat ajunsa in fata scarii tot ce am gasit a fost o bucata de singuratate si una de vise. Dar si o mica particica de hartie pe care scria “Nu e gresit sa visezi,e gresit sa visezi prea mult si sa nu traiesti ceea ce trebuie sa traiesti la momentul potrivit,visele se implinesc atunci cand cartea destinului va decide” Cateodata tind sa cred ca visez prea mult si realizez ca nici eu nu sunt sigura de ceea ce visez. Uneori ma simt un Don Quijote doar ca singura diferenta dintre noi e ca el la sfarsitul povestii isi aminteste tot ceea ce face si ce viseaza. Dar eu ? Eu imi voi aminti?

Dansul dragostei...

Sunt eu,esti tu,suntem noi avantati in dansul dragostei care in mod invariabil imi mangaie chipul inocent si naiv. In pasi de dans simteam bataile inimii in ritm alert asteptand refrenul care avea sa imi sopteasca versurile inimii ce imi pecetluiau buzele instantaneu .Doar tinandu-ti mana in a mea nu puteam sa mai realizez cat de mult ne-a cuprins dansul.Privindu-te adanc in ochi citeam minciunile inepuizabile si cu precautie incercam sa nu las o lacrima sa curga,insa pacalita de propria-mi constiinta simteam cum,firav un mic cristal se desprinde din mine,imi spala obrajii fragezi si cade usor pe piept. Inmarmurita in bratele tale,cu vigilenta te strangem de umar cu teama de a nu te strecura,de a nu te topi,de a nu te evapora fara sa-mi dau seama ca nisipul printre degete. Simteam cum muzicalitatea iubirii imi curge prin vene, cum orchestra a devenit factor care ajuta la ghidarea corpurilor noastre cu un tempo ridicat. Ciudat,doar o simpla aplecaciune si aratatorul piciorului meu iti incolaceste corpul precum un sarpe care doreste sa te sufoce,sa te cuprinda,sa te consume fara sa realizeze…Dar tu esti inhibat,ceva te opreste din acest joc din acest accesoriu al dragostei noastre care aparent e asemanator cu ce se petrece intre noi. Deci spune-mi tu,iubire ca tango-ul nostru e mai mult de atat,ca dansul nostru e poveste,e basm ,e descantec,ca dansul nostru e interminabil,ca noi suntem cuprinsi in acest film pentru totdeauna si ca aceasta tentatie va domina intotdeauna sufletele noastre. Inca tind sa sper ca minciuna ta va deveni in cele din urma realitate,ca micul meu univers format din prefacatorie si falsitate va erupe intr-un final infaptuind inca un motiv care sa ma oblige sa ascult cu ironie aplauzele spectatorilor din spatele scenei,a celor care nu cunosc,insa in necunoscut vorbesc fara oprire. Opreste-te,priveste-ma si minte-ma din nou,nu support aceasta tacere indestructibila dintre noi. Sau macar sopteste-mi ca nici tu nu poti opri acest dans…

Spune-mi ?

Departe de sistemul stelar,univers,galaxii,departe de lume,de oameni,de tine..dincolo de ganduri,conceptii,expresii,sentimente si priviri spune-mi ce vezi in mine? Spune-mi ce a venit, ce a plecat si ce a mai ramas din mine?.. Spune-mi ce vezi tu pentru ca eu vad ca e totul gol,vid si neutru,ca nu a mai ramas nimic.. Vad totul fara continut,fara fond,pustiu… Spune-mi ca dincolo de mincini exista si un adevar..Ca orice minciuna se agata si de un adevar,ca eu sunt agatata de acel adevar. Spune-mi ca sunt reala pentru ca ma simt atat de imperfecta si de plastic,pentru ca totul e atat de ireal si de neatins in jurul meu.. Spune-mi ca visele mele sunt pastrate intr-o cutiuta iar atunci cand ma voi trezi din acest cosmar monstrous se vor intoarce. Spune-mi ca ma pot schimba,ca pot vedea lumea cu alti ochi,ca lumea nu e atat de meschina,ca voi avea din nou puterea de a crede ca pot schimba lumea in bine. Spune-mi ca eu o sa-mi revin,ca o sa ma tratez,ca nu voi stagna si nu voi ramane blocata in acest stadiu.. Spune-mi ca acesta nu e ultimul nivel, ca nu e ultimul capitol din basm, ca nu e acesta finalul jocului,ca sunt mai puternica de atat,ca pot mai mult,ca voi putea rescrie un nou scenariu… Am un million de intrebari la care nu am nici un raspuns,am un million de temeri pe care nu le pot infrunta, milioane de intentii de a face totul o poveste ,milioane de indemnuri de a revenii la realitate.. Am ramas fara aer,m-am pierdut pe mine in acest univers vast,mi-am pierdut visele,armonia si fericirea. Spune-mi tu unde le regasesc? Unde ma voi regasi pe mine? Fiindca nu ma mai vad stand in aceleasi locuri cu aceasi persoana,fiindca am devenit inumana,de piatra, de neimblanzit,de neatins si fara mila..Ceva vreau sa schimb,vreau sa perfectionez si nu stiu de unde sa incep. Poate gandurile mele ma induc in eroare acum dar spune-mi de cate ori iti voi mai cere sfatul…? De cate ori iti voi mai cere optimisul de care am nevoie…? Spune-mi tu….Doamne?

Perfect.

Nu inteleg de ce tind mereu spre perfectiune cand nici macar eu nu ma pot integra la modul perfect. Nici nu exista asa ceva insa psihicul si ego-ul meu imi spun ca sunt perfecta pentru mine,nu trebuie sa fiu si pentru ceilalti. Deci nu am sa ma schimb pentru nimeni,sunt eu,eu si cu mine dar e deajuns. Sa fi perfect nu inseamna sa le poti face perfect pe toate,inseamna sa fi tu mandru de ceea ce faci, sa fi mandru de ceea ce esti si de persoanele din jurul tau care te considera perfect si nu incearca sa te schimbe fiindca si ei se mandresc cu tine asa cum esti. Mai pe scurt perfectiunea face parte din noi toti insa putine persoane realizeaza asta.
Multe persoane sunt nemultumite de mine insa eu ma mandresc cu mine asa cum sunt, am demnitate,am respect,am ambitie si cred asta ar trebui sa fie punct incepator in viata unei adolescente. Nu imi e greu sa recunosc atunci cand gresesc, pentru ca si greseala face parte din perfectiune, nu le poti sti chiar pe toate fara sa gresesti si fara sa experimentezi iar experienta presupune si un risc pe care ni-l asumam la un moment dat deoarece de multe ori greseala isi face aparitia.
Eu nu vreau sa schimb pe nimeni,eu nu vreau sa schimb trecutul,prezentul nici oamenii. Vreau sa fiu acceptata asa cum sunt si astept sa mi se ofere acelasi lucru sau cer prea mult?
Poate gresesc si eu poate nu sunt perfecta, nu am spus ca sunt perfecta pentru ceilalti insa sunt eu sin u ma voi schimba niciodata. Obisnuiesc sa spun ca ceea ce se dobandeste mental de-a cursul anilor nu se pierde niciodata.
Ceea ce e gresit la mine e ca nu am parte de perfectul pe care mi-l doresc si astfel sufletul meu este intr-o continua ruina. Cateodata asteptarea are limite,limitele au si cote maxime iar cotele maxime duc la distrugere psihica.
Deci cum sunt eu ?...Ce ma determina sa fiu asa?

No words...

Ce ciudat sa ma contrazic zilnic cu subconstientul meu, acum sunt slaba acum tare..poate e doar o viziune ireala pe care vreau sa mi-o asum in aceasta forta intensa pe care o simt deseori,poate slabiciunea mea fata de tine e doar o mica parte din mine pe care o simt descoperita atunci cand vine vorba de tine. Cateodata as vrea sa-ti spun toate astea tie,dar cu ce rost cand stiu ca imi voi auzi doar ecoul infinit,imi e mai simplu sa vorbesc cu mine fara sa astept vreun raspuns pozitiv din partea cuiva,un raspuns care sa ma faca sa-mi schimb starea de spirit sau ceea ce simt.
As vrea sa cred ca sunt indeajuns de puternica pentru a tine totul in mine desi uneori as vrea sa tip in gura mare sa stie restul ce insemni tu,as vrea sa stie cu tu ai fost totul si inca esti. Sa stie ca ai fost inspiratia,ochii,sulfletul meu,ca ai fost perfect din toate punctele de vedere cu bune si cu rele.Sa stie ca eu acum am inghetat,ca incerc sa uit,sa ma adun,sa fug,sa ma ascund chiar daca rezultatul final e in zadar...