Perfect.

Nu inteleg de ce tind mereu spre perfectiune cand nici macar eu nu ma pot integra la modul perfect. Nici nu exista asa ceva insa psihicul si ego-ul meu imi spun ca sunt perfecta pentru mine,nu trebuie sa fiu si pentru ceilalti. Deci nu am sa ma schimb pentru nimeni,sunt eu,eu si cu mine dar e deajuns. Sa fi perfect nu inseamna sa le poti face perfect pe toate,inseamna sa fi tu mandru de ceea ce faci, sa fi mandru de ceea ce esti si de persoanele din jurul tau care te considera perfect si nu incearca sa te schimbe fiindca si ei se mandresc cu tine asa cum esti. Mai pe scurt perfectiunea face parte din noi toti insa putine persoane realizeaza asta.
Multe persoane sunt nemultumite de mine insa eu ma mandresc cu mine asa cum sunt, am demnitate,am respect,am ambitie si cred asta ar trebui sa fie punct incepator in viata unei adolescente. Nu imi e greu sa recunosc atunci cand gresesc, pentru ca si greseala face parte din perfectiune, nu le poti sti chiar pe toate fara sa gresesti si fara sa experimentezi iar experienta presupune si un risc pe care ni-l asumam la un moment dat deoarece de multe ori greseala isi face aparitia.
Eu nu vreau sa schimb pe nimeni,eu nu vreau sa schimb trecutul,prezentul nici oamenii. Vreau sa fiu acceptata asa cum sunt si astept sa mi se ofere acelasi lucru sau cer prea mult?
Poate gresesc si eu poate nu sunt perfecta, nu am spus ca sunt perfecta pentru ceilalti insa sunt eu sin u ma voi schimba niciodata. Obisnuiesc sa spun ca ceea ce se dobandeste mental de-a cursul anilor nu se pierde niciodata.
Ceea ce e gresit la mine e ca nu am parte de perfectul pe care mi-l doresc si astfel sufletul meu este intr-o continua ruina. Cateodata asteptarea are limite,limitele au si cote maxime iar cotele maxime duc la distrugere psihica.
Deci cum sunt eu ?...Ce ma determina sa fiu asa?