No words...

Ce ciudat sa ma contrazic zilnic cu subconstientul meu, acum sunt slaba acum tare..poate e doar o viziune ireala pe care vreau sa mi-o asum in aceasta forta intensa pe care o simt deseori,poate slabiciunea mea fata de tine e doar o mica parte din mine pe care o simt descoperita atunci cand vine vorba de tine. Cateodata as vrea sa-ti spun toate astea tie,dar cu ce rost cand stiu ca imi voi auzi doar ecoul infinit,imi e mai simplu sa vorbesc cu mine fara sa astept vreun raspuns pozitiv din partea cuiva,un raspuns care sa ma faca sa-mi schimb starea de spirit sau ceea ce simt.
As vrea sa cred ca sunt indeajuns de puternica pentru a tine totul in mine desi uneori as vrea sa tip in gura mare sa stie restul ce insemni tu,as vrea sa stie cu tu ai fost totul si inca esti. Sa stie ca ai fost inspiratia,ochii,sulfletul meu,ca ai fost perfect din toate punctele de vedere cu bune si cu rele.Sa stie ca eu acum am inghetat,ca incerc sa uit,sa ma adun,sa fug,sa ma ascund chiar daca rezultatul final e in zadar...

Doar tu..si eu.

Am realizat ca toata iubirea ce ti-o purtam devenise ura,devenise o ura inimaginabila incat te invinovateam pe tine pentru tot ceea ce mi se intampla mie. Ma obisnuisem cu ce simteam,era mai simplu sa te tin in ura,era mai usor pentru sufletul meu.M-am resemnat cand am realizat ca ura a fost de moment,a fost in imaginatia mea. Defapt toata iubirea mea e in mine,amintirile mele sunt la mine, le-am inchis in cufarul inimii mele pe care il deschid deseori cand gandul imi zboara la tine.
Obisnuiam sa eclipsez amintirea ta,obisnuiam sa ascund ce simt,sa fac intuneric atunci cand aud numele tau,obisnuiam sa te alung si sa te evit dar astazi am recunoscut in sfarsit ceea ce ma macina pe mine de cateva zile..
Am recunoscut defapt ceea ce simt,am dezvaluit un alt secret care nu e atat de necunoscut de ceilalti,pentru ca tu si cu mine am fost iubirea urmarita de restul lumii.
Nu ma impresioneaza nimeni cu nimic, desi lumea are impresia asta. Sti cum e restul lumii? Niste mici furnici la picioarele mele care se considera un urias in fata mea. Dar ei nu realizeaza cat de mare si puternica sunt eu, cum ma pot juca cu furnicile si cum deseori le pot si calca sau poate chiar sa le chinui,cata placere imi face sa le chinui...Tu stii ca aceste furnici nu merita nimic,in comparatie cu tot ceea ce meriti tu deci nu imi pare rau daca le smulg sufletul,daca le sfasii fara mila, daca le provoc durere,daca le fac sa sufere pentru ca pur si simplu nu imi pasa,nu ma intereseaza,nu are nimeni nici o valoare in fata mea.. poate de asta nu ma tem de nimeni si de nimic. Poate singurul lucru de care ma tem esti tu,atunci cand ma gandesc ca imi e dor de tine insa evit sa-ti ascult vocea,sa analizez fotografiile noastre doar pentru a-ti vedea expresiile fetei sau sa-ti privesc scrisul intr-unul din mesajele tale.. Deci spune-mi.. cand vom mai calca furnicile in picioare? Fiindca m-am saturat sa o fac singura!