Ei.

I-am urmarit mereu la fiecare pas timp de ore,zile,luni,ani, se iubeau, erau de nedespartit,erau doua jumatati mai précis, doua jumatati gasite, insa certurile erau atat de profunde si dureroase incat uneori cand ii auzeam din camera de alaturi ma gandeam cum se pot suporta..Dar in doar cinci minute trecea totul ca vantul si se iubeau din nou, se auzeau viori,doine,canturi si descanturi de peste mari si tari..Doar o singura data am auzit usa trandindu-se,auzind plansete si tipete dar a fost deajuns cat sa rupa o lacrima si din mine. Realizezi ca traiam din iubirea lor? Ma bucuram, pentru ca eram un tablou care vedea iubirea si care auzea cele mai puternice focuri ale iubirii, eram un tablou care continua sa-i urmareasca tot timpul, uneori ma mir cum de nu si-au dat seama.. Oare de ce nu si-au dat seama?
Din cauza iubirii? Erau orbiti de iubire? Erau orbiti de lume? Erau izolati de toata lumea, erau izolati de tot ce spunea lumea…Si ca sa vezi lumea i-a despartit,universal nu a fost de partea lor…
Ca sa ma prezint sunt autorul care i-a vazut si care la iubit pe el dar am trait in umbra doar pentru a simti cum imi emana si mie putina iubire, am rapit putina iubire din cea pe care ei i-a dat-o. Dar ea era atat de egoista incat vroia ca totul sa fie al ei… insa din pacate nici macar timpul nu era de partea ei..
I-as fi urmarit decenii,secole,milenii,ere…Era deajuns doar sa le vad iubirea, nu aveam eu nevoie de nimic pentru ca oricum era ceva interzis… Era ca si cum as fi fost acolo.. Ca si cum traiam si eu cu ei…
Sunt autorul care a simtit iubirea din spatele peretilor.

Speak for myself..

Vrei sa sti ceva? Demult nu imi mai vad adevarata reflectie in oglinda.. Oare s-a pierdut? Unde sa o caut, de unde sa o recuperez? Ce motive am sa nu zambesc si sa nu fiu fericita?.. Cel mai rau doare atunci cand simt ca imi pasa, imi pasa mult prea mult si nu am nimic din partea nimanui. Apoi ma razbun si devin atat de nepasatoare incat nu ma mai intereseaza nimic de nimeni,dar gresesc.. si fac mult mai rau.. Oare incerc sa devin ca ceilalti? Nu vreau sa fiu ca nimeni dar pur si simplu nu vreau sa-mi mai pese. Vreau sa aflu raspunsul la toate intrebarile mele chiar daca stiu ca atunci cand voi afla vor aparea altele. De ce nu stiu sa imbin nimic in tot ce fac? De ce tot ce fac e atat de rau? Poate toata rautatea din mine e controlata de ceva, e controlata de cineva, poate eu sunt doar o papusa, o papusa care in spatele scenei e dirijata de un papusar.. Iar cand va aparea ceva nou si mai bun voi fi aruncata la gunoi. Oare eu de ce nu ma schimb odata cu timpul? De ce raman aceiasi persoana descompusa in milioane de bucatele. De ce bucatelele aruncate pe jos din mine nu sunt puse la loc, ca la un puzzel. De ce nu pot schimba nici macar o picatura din mine, cel mai minuscul lucru, sa-l schimb sa fie mai bun mai nou..ceva..M-am saturat sa am sentimentul de vandalizare, devastare interioara si rautate sufleteasca.. De ce nu pot fi indeajuns de buna pentru nimeni? De ce nu pot fi indeajuns de buna pentru mine? De ce nu ma multumesc cu mine?.. poate asta ar trebui sa schimb cel mai mult..poate ar trebui sa tac si sa rabd.. Astept raspunsul la milioanele de intrebari si niciodata nu primesc un raspuns..de la nimeni.. pentru ca demult nu mai e nimeni care sa ma inteleaga si sa ma vada asa cum sunt eu defapt.

I'm back, my old friend...

Sunt un regizor al propriului meu film, al propriilor mele stari , melancolii si depresii. Ma simt singura.. ascunsa intr-un spatiu..departe de realitate.. Ma simt confuza , prea incurcata , de neinteles ..Nu mai stiu ce e in capul meu, in mintea mea, in gandurile mele care sunt mereu dezorientate , ce se petrece cu mine , ce simt…
Sunt bulversata de o multime de sentimente pe care nu le mai recunosc si care ma indeamna sa fac lucruri pe care stiu ca apoi le voi regreta.. Macar e bine ca tot ce simt e doar preventiv..
Inca ma abtin sa nu fac nimic.. Dar nu stiu cat o sa mai pot tine.. Simt ca explodez.. ma simt degradata..in inima am ruine..ceva nu functioneaza..ceva e stricat..undeva.
Sti.. e relativ tot ce simt..deocamdata
As putea da cate o parte din mine cuiva..as putea sa impart milioane de bucatele din mine in momentul actual..Realizezi cata letargie exista in mine? Sau poate sunt prea serioasa..poate tind spre perfectiune dar nici nu ma obosesc sa incerc sa schimb ceva..
Simt cum timpul meu se scurge ca nisipul printre degete.. si trece vremea..trec secundele..minutele..orele..zilele..lunile..anii..si eu sunt intr-o continua schimbare dar in acelasi timp raman aceiasi..
Sunt intr-un decor necunoscut cu ganduri si idei diferite .. numai sentimentele , depresiile si starile haotice care se lupta cu mine raman la fel..
Persist atat de mult lucruri ireale…de neinteles..
Ma simt ca un rau care se revarsa .. care se transforma in ceva..ceva necunoscut ..ceva intunecat..inimaginabil de obscur..de neprecis..nedefinit..
Sunt atat de imprecisa.. si de dificila ca uneori nici eu nu ma inteleg..dar atat de multa iubire exista in mine..atat de multa pasiune...Atatea sentimente de nedefinit..de nedeslusit…fara sfarsit…